Alocuțiunea secretarului de stat, Victor Opaschi, la Sinagoga Mare din București cu ocazia sărbătorii de Pesah

Stimate Domnule Președinte, Dragi prieteni,   Mă bucur să fim împreună și în acest an la sărbătoarea de Pesah, marea sărbătoare a memoriei evreiești și totodată o sărbătoare a familiei, a familiei care se reunește pentru a asculta povestea eliberării din sclavia egipteană, repetată al infinit. Fiind o sărbătoare a familiei, îmi place să cred că este și o sărbătoare a familiei numită națiunea română, în care comunitatea evreiască ocupă un loc aparte. Ne cunoaștem, cei mai mulți dintre cei...

citiți tot

Mesajul secretarului de stat pentru culte, Victor Opaschi, privind instituirea Zilei Sveti Sava, sărbătoare a minorităţii sârbe din România – Camera Deputaţilor

Stimate Domnule Președinte, Stimate Doamne și Domni Deputați, Vă mulțumesc pentru oportunitatea de a susține de la tribuna Camerei Deputaților Legea privind instituirea Zilei Sveti Sava, sărbătoare a minorității sârbe din România, inițiată de domnul deputat Adnagi Slavoliub. Ca secretar de stat pentru culte am avut ocazia de a colabora îndeaproape cu reprezentanții comunității sârbe din țara noastră, organizați din punct de vedere religios în Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timișoara, cult religios recunoscut în România. Am încercat de-a lungul timpului...

citiți tot

Mesajul secretarului de stat pentru culte, Victor Opaschi, la aniversarea a 110 ani de funcționare a Bisericii Creștine după Evanghelie „Lumina” din București

Îmi face o deosebită plăcere să transmit felicitările mele și urările de La mulți ani! conducerii și tuturor membrilor Bisericii Creștine după Evanghelie „Lumina” din București cu ocazia aniversării a 110 ani de funcționare. Cu o tradiție ce coboară până în prima parte a secolului al XIX-lea în Marea Britanie, Biserica Creștină după Evanghelie s-a organizat în țara noastră datorită activității misionare a lui Edmund Hamer Broadbent și a lui Francis Berney de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Funcționând din...

citiți tot

Alocuţiunea secretarului de stat, Victor Opaschi, la reinaugurarea Sinagogii din Deva

Onorat auditoriu, Sunt onorat să mă aflu astăzi alături de dumneavoastră la ceremonia de sfințire/ reinaugurare a Sinagogii din Deva. Vă mărturisesc că, ori de câte ori am prilejul să particip la astfel de evenimente alături de Federația Comunităților Evreiești din România, este pentru mine o mare bucurie. Fiecare sinagogă renovată, renăscută este deopotrivă o formă de recunoaștere și de afirmare a contribuției evreilor la edificarea culturii române, o formă de punere în valoare a unui patrimoniu material și spiritual...

citiți tot

Alocuțiunea secretarului de stat Victor Opaschi la închiderea Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor – Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif din București

  Sunt foarte bucuros să particip la acest moment de rugăciune comună pentru unitatea creștinilor. Această deja venerabilă tradiție a întâlnirii între diferitele Biserici creștine este, cred, foarte importantă din mai multe perspective: este un moment al întâlnirii, al rugăciunii, al recunoașterii lucrurilor care îi unesc pe creștini, al speranțelor lor comune. Ca atare, este și un pas spre unitate. Săptămâna de rugăciune mai este și cea a cunoașterii Celuilalt – mai întâi de toate în rugăciune, apoi prin ascultarea...

citiți tot

Alocuţiunea secretarului de stat, Victor Opaschi, la evenimentele prilejuite de sărbătoarea Naşterii Domnului – Parohia ucrainiană Sf. Ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului – Bucureşti

Preacucernice Părinte Profesor, Dragi credincioși, Îmi face o deosebită plăcere să particip astăzi la un eveniment deopotrivă religios şi cultural al comunităţii ucrainiene din Bucureşti. Ca de fiecare dată, particip cu plăcere la evenimentele religioase și culturale organizate de comunitatea dumneavoastră, o comunitate care păstrează și promovează cu atenție și rigoare tradițiile vechi ale poporului ucrainian. Ca secretar de stat pentru culte, ţin să îmi exprim bucuria pentru faptul că ați primit, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, un lăcaş...

citiți tot

Alocuţiunea secretarului de stat, Victor Opaschi, la simpozionul „Participarea evreilor la Primul Război Mondial și la Marea Unire” – Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti.

În acest an în care România celebrează Centenarul Marii Uniri, este important să onorăm contribuţia tuturor celor care au participat la împlinirea acestui ideal național, precum şi la construirea statului şi a societăţii româneşti moderne. Evreii români au avut și au o contribuție esențială la edificarea culturii române și chiar – am zis-o de nenumărate ori și o repet – la construirea identității românești. Fără această contribuție importantă, am fi fost cu toții, ca țară și ca națiune, mult mai...

citiți tot

Mesajul secretarului de stat Victor Opaschi la simpozionul „Episcopia de Cluj-Gherla şi emeritul ei episcop, Iuliu Hossu” desfăşurat la Cluj-Napoca, 24 noiembrie 2018

Doresc să încep prin a-mi exprima regretul pentru faptul că, din cauza unor angajamente prealabile nu pot fi prezent la Cluj şi totodată prin mulţumi Preasfinţitului Părinte Florentin pentru invitaţie şi pentru ocazia de a transmite un mesaj. Numele cardinalului Iuliu Hossu este strâns legat nu doar de istoria Bisericii Române Unite cu Roma, ci şi de istoria României, şi mai ales de un moment fundamental al istoriei noastre: 1 Decembrie 1918, moment pe care-l celebrăm în mod special în...

citiți tot

Alocuțiunea Secretarului de Stat, Victor Opaschi, la evenimentul „Pavel Bochian 100”, 24 noiembrie 2018

Îmi face o deosebită plăcere să fiu alături de dumneavoastră la simpozionul dedicate împlinirii a unui secol de la naşterea pastorului Pavel Bochian, cel care a condus Cultul Penticostal din ţara noastră în perioada 1962-1990, ani dificili pentru exprimarea liberă a credinţei şi a identităţii religioase. Aniversarea a 100 de ani de la naşterea lui Pavel Bochian se suprapune în mod fericit pentru aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire, moment de sărbătoare şi reflecţie pentru întreaga ţară....

citiți tot

Alocuţiunea secretarului de stat, Victor Opaschi, la conferinţa “Ideea unităţii naţionale, libertatea de conştiinţă şi principiile societăţii democratice” organizată de Asociația Conștiință și Libertate.

Stimate Domnule Preşedinte, Sunt onorat să mă aflu astăzi alături de dumneavoastră la conferinţa „Ideea unităţii naţionale, libertatea de conştiinţă şi principiile societăţii democratice” organizată de Asociația Conștiință și Libertate. Aș dori în primul rând să îmi exprim și cu acest prilej respectul și admirația pentru felul în care cultele religioase din România prin proiectele susţinute şi evenimentele organizate în acest an Centenar, cum este şi cazul evenimentului de astăzi, au ştiut să marcheze cum se cuvine acest moment de...

citiți tot