Alocuțiunea secretarului de stat pentru Culte, Victor Opaschi, la hramul Mănăstirii „Sf. Proroc Ilie” Toplița – Harghita

Preasfinția Voastră,

Onorat auditoriu,

Sunt bucuros să fiu astăzi alături de dumneavoastră la sărbătoarea mănăstirii Toplița, care își cinstește astăzi ocrotitorul. Îmi face întotdeauna o deosebită plăcere să fiu alături de Preasfințitul Părinte Andrei și de credincioșii ortodocși din Harghita, care știu să păstreze ca nimeni alții, într-un context cu totul special, credința ortodoxă și identitatea românească.

 

Mănăstirea Toplița, ctitorie din anul 1910 primului Patriarh al românilor, Miron Cristea pune în valoare tocmai importanța contribuției românilor de aici la edificarea credinței, a bisericii și a identității noastre. Mă simt foarte emoționat să știu că marele Miron Cristea s-a născut și a crescut aici, că în locurile acestea își dorm somnul veșnic părinții lui, surorile lui, că, în fine, în acest loc de suflet și-a dorit să se odihnească și el, și că amintirea lui este păstrată până astăzi vie aici. Aici și-a arătat episcopul, apoi patriarhul Miron înțelegerea nevoii de a cinsti memoria dragă a părinților săi, dar și de a păstra patrimoniul bisericesc, de a-l face să dureze, de a-l înnoi și reda credincioșilor. Transformând biserica veche a satului în mănăstire, înnoind-o cu frumoasa catapeteasmă a lui George Russu, cu pictura lui Dumitru Belizarie, pictorul Catedralei Patriarhale din București, patriarhul Miron a înfrumusețat și îmbogățit biserica, preschimbată din 1928 în mănăstire, cu multe odoare prețioase, ca o mărturie a credinței vii care îi animă pe credincioșii acestor locuri.

 

În ciuda vicisitudinilor istoriei – războiul, dictatul de la Viena, apoi instalarea comunismului, care au împiedicat o vreme înflorirea vieții mănăstirești aici, mănăstirea, locul de suflet al lui Miron Cristea, a rezistat, înflorind, sub păstorirea ierarhilor locului, din an în an, de îndată ce românii și-au regăsit libertatea. Am avut șansa de a-l cunoaște și de a urmări îndeaproape energica activitate a Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, primul ierarh al Episcopiei Covasnei și Harghitei, care, în mai bine de douăzeci de ani de păstorire, a știut să facă din aceste locuri unul dintre cele mai active și și frumoase centre ale spiritualității românești. M-am bucurat să văd că Preasfințitul Părinte Andrei continuă cu aceeași energie lucrarea începută de Înaltpreasfințitul Ioan. Drept mărturie a acestei continuități firești stați și dumneavoastră, românii ortodocși care vă adunați an de an în număr atât de mare pentru a împărtăși împreună cu Preasfințitul Părinte Episcop și cu obștea mănăstirii Toplița bucuria acestei mari sărbători. Văzându-vă aici în număr atât de mare, nu pot decât să vă spun bucuria mea pentru faptul că instituția pe care o conduc, Secretariatul de Stat pentru Culte a susținut întotdeauna, desigur în limitele bugetului său, proiectele Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei, având conștiința faptului că, având ierarhi și slujitori bisericești atât de energici, acest sprijin a reprezentat și reprezintă o investiție sigură în prezentul și viitorul, în bunăstarea și solidaritatea românilor de aici și de pretutindeni.

 

​Este adevărat că anul acesta sărbătoarea mănăstirii capătă valențe simbolice deosebit de importante. Celebrăm Centenarul Marii Uniri din 1918, momentul de vârf al conștiinței naționale românești, iar figura patriarhului Miron Cristea, unul dintre artizanii Marii Uniri, se impune în mod firesc drept una emblematică. Deopotrivă om de cultură și de credință, Ilie-Miron Cristea a fost și un mare luptător pentru drepturile politice ale românilor, investind totodată o energie extraordinară în edificarea școlilor și așezămintelor social-culturale românești, în crearea și întreținerea unor reviste și societăți culturale românești și nu numai. A participat, în fine, alături de episcopul Iuliu Hossu și de ceilalți reprezentanți ai românilor la Marea adunare Națională de la Alba Iulia, celebrând împreună cu toți cei de față proclamarea Unirii Transilvaniei cu România. Emblemă a luptei pentru drepturile românilor, a fost ales, firesc, drept Mitropolit Primat al Bisericii Ortodoxe Române, devenind în 1925 și primul Patriarh al acesteia, calitate din care și-a continuat, în România Mare, lucrarea culturală, socială și bisericească, asumându-și chiar, când a fost nevoie, responsabilități politice, ca prim-ministru și ca parte a Consiliului de Regență pe perioada minoratului regelui Mihai.

 

​Un moment important de amintit astăzi din activitatea Patriarhului Miron Cristea a fost și implicarea sa în proiectul de edificare a noii Catedrale Patriarhale din București. Proiectul, lansat în anii 1880, ca expresie a independenței României, căpăta odată cu Miron Cristea valențe noi: cea de biserică-simbol a solidarității tuturor românilor. Acest proiect a reușit să se materializeze însă abia de curând, astfel încât, prin grija Preafericitului Părinte Patriarh și cu sprijinul Statului român, abia anul acesta, la 100 de ani de la Marea Unire vom vedea împlinirea acestui vis al patriarhului Miron și al tuturor românilor ortodocși. Ca secretar de stat pentru Culte, sunt foarte bucuros că Statul român a reușit și reușește, în fine, să onoreze promisiunea pe care a făcut-o românilor în urmă cu peste 140 de ani și că anul acesta se va face, în fine, sfințirea acestui mare monument închinat credinței și identității noastre ca români.

 

​Preasfinția Voastră,

​Doamnelor și domnilor,

Aș dori să profit de această ocazie pentru a reafirma, în acest an al Centenarului Marii Uniri, importanța implicării Bisericii Ortodoxe în edificarea conștiinței naționale, ca și în atingerea marilor idealuri naționale, dar și, prin activitățile sale de zi cu zi, în construirea coeziunii sociale, a solidarităților sociale, a binelui comun al societății. Anul acesta am avut încă o dată prilejul să vedem cum Biserica Ortodoxă a fost și este una dintre puținele instituții care s-au angajat pe deplin în marcarea Centenarului Marii Uniri, cu un număr foarte mare de proiecte concrete, fie că este vorba de construirea ori repararea unor biserici-monument, emblematice pentru cultura și identitatea noastră, fie că este vorba de organizarea de manifestări publice, culturale și educative având în centru figurile marilor artizani ai Unirii, printre care se numără și Miron Cristea. Chiar manifestări precum este chiar cea de astăzi, în cadrul cărora se află credința împărtășită și bucuria sărbătoririi sfântului ocrotitor al acestei mănăstiri, sunt totodată prilejuri de celebrare și actualizare a memoriei naționale, dar și de creare și consolidare a unor solidarități sociale și românești durabile.

 

​De aceea, într-o societate cum este cea de astăzi, în criză de repere și de identitate, este mai important decât oricând să recunoaștem rolul credințelor și mai ales al cultelor religioase în societate, ca actori esențiali ai societății civile, participanți la dezbaterea publică asupra valorilor pe care se întemeiază o societate și co-artizani ai unei culturi a solidarității, în numele acelorași valori.

 
​Vă mulțumesc.