Mesajul secretarului de stat Victor Opaschi la simpozionul „Episcopia de Cluj-Gherla şi emeritul ei episcop, Iuliu Hossu” desfăşurat la Cluj-Napoca, 24 noiembrie 2018

Doresc să încep prin a-mi exprima regretul pentru faptul că, din cauza unor angajamente prealabile nu pot fi prezent la Cluj şi totodată prin mulţumi Preasfinţitului Părinte Florentin pentru invitaţie şi pentru ocazia de a transmite un mesaj.

Numele cardinalului Iuliu Hossu este strâns legat nu doar de istoria Bisericii Române Unite cu Roma, ci şi de istoria României, şi mai ales de un moment fundamental al istoriei noastre: 1 Decembrie 1918, moment pe care-l celebrăm în mod special în acest an Centenar.

Cardinalul Iuliu Hossu a însoţit de-a lungul întregii sale slujiri întreaga istorie zbuciumată a românilor în secolul XX. Primul război mondial, Unirea, perioada interbelică cu realizările şi conurile sale de umbră, al doilea război mondial şi dificila perioadă comunistă, toate au lăsat amprente de neşters în extraordinara biografie a acestui om, care, în curând va fi ridicat la cinstea altarelor prin canonizarea sa ca Fericit martir al Bisericii Catolice.

Apărător al drepturilor românilor din Ardealul ocupat de maghiari, ofiţer în primul război mondial, episcop la o vârstă foarte tânără, la doar 32 de ani, Iuliu Hossu este cel care, împreună cu viitorul patriarh Miron Cristea proclamă Marea Unirea de la 1 Decembrie 1918.

Atât Biserica Română Unită, cât şi episcopul Hossu au apărat identitatea românească ameninţată de naţionalismul maghiar, având o importantă contribuţie pastorală, culturală şi chiar politică la făurirea şi construirea României Mari, trecând apoi prin martiriul comunismului, când va ajunge deţinut politic în temniţele comuniste şi păstor al unei Biserici trecute în clandestinitate.

În arest la domiciliu fiind, Iuliu Hossu a fost creat, în 1969, cardinal in pectore de către papa Paul al VI-lea, recunoscându-i-se astfel încă din timpul vieţii, meritele eroice ale activităţii sale de păstor sufletesc al greco-catolicilor români ce au trecut printr-o istorie atât de complexă şi chinuită în veacul al XX-lea. Astfel el devenea primul cardinal român din istorie, inaugurând o listă de cardinali români care, spre cinstea Bisericii Române Unite cu Roma, cuprinde până acum doar ierarhi greco-catolici: mitropolitul Alexandru Todea şi Preafericitul Părinte Lucian Mureşan. Impresionant şi profund încărcat de simbolistică a fost gestul Papei Ioan Paul al II-lea, care cu ocazia vizitei Salei istorice în România din mai 1999, a ţinut în mod special să aibă un moment de rugăciune şi de reculegere în cimitirul Bellu-Catolic din Bucuresti, la mormântul cardinalului Iuliu Hossu şi al celorlalţi episcopi greco-catolici martiri, înhumaţi acolo. A fost totodată un îndemn pentru fiecare dintre noi, românii, indiferent de religia sau confesiunea de care aparţinem, să ne cinstim cu respect înaintaşii şi să încercăm să îndreptăm prin memoria vie şi prin dialog, diversele erori ale trecutului.

Cu atât mai mult suntem chemaţi în acest an Centenar să ne îndreptăm atenţia spre părinţii fondatori ai României Mari, cei care au făcut posibilă Marea Unire printr-un efort deosebit de a cristaliza conştiinţa naţională. Fruntaşii Bisericii Greco-Catolice, alături de cei ai Bisericii Ortodoxe, trebuie să ocupe un loc important în atenţia şi respectul nostru. Într-o perioadă în care conștiința românească nu se putea face auzită în mod liber, Biserica Ortodoxă şi cea Greco-Catolică au știut și au putut să proclame dreptul românilor la păstrarea și promovarea limbii lor proprii, a culturii şi identității naționale.

Astfel, numeroși preoți și slujitori ai ambelor Biserici au avut de suferit, de-a lungul timpului, pentru implicarea lor în apărarea drepturilor și libertăților românilor. La Adunarea Națională care a dus la proclamarea unirii Transilvaniei cu România au participat activ episcopi, vicari, protopopi, delegați ai consistoriilor, preoți, precum și reprezentanți ai instituțiilor de învățământ teologic ortodoxe și greco-catolice, inclusiv ai studenților. Episcopul Iuliu Hossu a fost chiar cel care a dat citire textului Rezoluţiei de la 1 decembrie 1918.

După acest moment providențial al Unirii, Biserica Greco-Catolică, ca de altfel și cea Ortodoxă și-au continuat activitatea în slujba păstrării identității românilor și a reașezării regimului politic al României Mari, o Românie fondată pe pluralismul etnic, religios și cultural. Constituţia din 1923 le confirma celor două biserici contribuţia esenţială la făurirea României Mari prin reconoaşterea statutului de biserici româneşti (art. 22)

În acest context, regimul comunist a apărut ca o tragică ruptură în istoria românilor. În încercarea de a-și întări controlul asupra societății, acesta a încercat, pe model sovietic, să suprime complet Biserica Greco-Catolică, să o înlăture din memoria și conștiința românilor, prin Decretul nr. 358 din 1948. Acest act, primul semnal important că regimul comunist se pregătea să elimine credința religioasă din spațiul public, a pus Biserica Greco-Catolică în situația de intra în catacombe, ea continuând să funcționeze în clandestinitate şi cu preţul martiriului multor slujitori.

În calitate de secretar de stat pentru Culte, este responsabilitatea mea să amintesc aici câte ceva din cele ce s-au petrecut după Revoluția din 1989 și care au transformat fundamental raporturile dintre stat și culte, precum și dinamica vieții religioase din România.

Ca unul care am fost implicat direct, pot spune fără ezitare că Decretul-Lege nr. 9 din 31 decembrie 1989, prin care se abroga Decretul nr. 358 din 1948 și era recunoscută oficial Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică a fost gestul fondator de redobândire a libertății religioase a românilor. Statul român, care își asumase de la fondarea sa un rol de supraveghere și control al vieții religioase – viziune dusă la consecințele sale extreme de regimul comunist – a renunțat din momentul decembrie 1989 la atitudinea sa de suspiciune față de valorile vieții religioase și față de culte religioase în special. După acest moment, statul român și-a asumat treptat o nouă viziune fondată pe libertatea de conștiință, libertatea religioasă, și nu în ultimul rând pe autonomia cultelor şi consolidarea relaţiei de parteneriat cu statul.

Astfel, statul român, prin intermediul Secretariatului de Stat pentru Culte, a sprijinit și sprijină direct construcția de noi biserici greco-catolice, a contribuit totodată la restaurarea sau renovarea a numeroase biserici, mănăstiri şi instituții de învățământ.

Am convingerea fermă că, sprijinind cultele religioase în activitatea lor, Secretariatul de Stat pentru Culte nu își face altceva decât datoria. Pe de o parte, este vorba despre o datorie morală, de reparare a unor nedreptăți istorice, pe de altă parte, aceasta ține de responsabilitatea statului față de nevoile societății, pentru că, sprijinind Bisericile, statul nu face decât să investească în bunăstarea societății, în solidaritatea socială și în dezvoltarea capacității acestora de a acționa în folosul credincioșilor, al societății și al țării.

În calitate de secretar de stat pentru Culte, am făcut din afirmarea, promovarea și sprijinirea exercitării libertății religioase principala mea grijă. De aceea, am susținut și susținem importantele proiecte ale Bisericii Române Unite cu Roma, ca și pe cele ale celorlalte culte din România, de a-și consolida patrimoniul cultural și spiritual, dar și pe cel de acțiune socială. Și sper să avem bucuria, de a vedea finalizată, prin grija Preasfințitului Părinte Florentin, mult-așteptata Catedrală greco-catolică din Cluj-Napoca, precum şi ridicarea la cinstea altarelor a cardinalului Iuliu Hossu ca Fericit martir al Bisericii Catolice.