Alocuţiunea secretarului de stat, Victor Opaschi, la simpozionul „Participarea evreilor la Primul Război Mondial și la Marea Unire” – Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti.

În acest an în care România celebrează Centenarul Marii Uniri, este important să onorăm contribuţia tuturor celor care au participat la împlinirea acestui ideal național, precum şi la construirea statului şi a societăţii româneşti moderne.

Evreii români au avut și au o contribuție esențială la edificarea culturii române și chiar – am zis-o de nenumărate ori și o repet – la construirea identității românești. Fără această contribuție importantă, am fi fost cu toții, ca țară și ca națiune, mult mai săraci. Ei au construit, alături de români, un patrimoniu arhitectural original, o viață culturală bogată, au fost savanți, oameni politici, creatori de artă, de cultură, de limbă română, au gândit și au simțit românește.

Evreii au participat direct și la împlinirea marelui ideal național al României unite. Soldați evrei, mulți anonimi, și-au dat viața pe front pentru apărarea țării pe care o simțeau a lor și pentru îndeplinirea aspirațiilor de unitate ale unei comunități cu care se identificau. Într-o perioadă în care evreilor le era încă refuzată cetățenia, mulți tineri evrei au mers pe front, au luptat alături de români pentru apărarea țării, și au căzut alături de români pe câmpurile de luptă de la Mărăști, Mărășești și Oituz. Și în spatele frontului, organizațiile evreiești, printre care și reprezentanții B’nai B’rith au participat și ele activ la susținerea efortului de război.

Peste 23.000 de evrei români, circa o zecime din populaţia evreiască a Regatului României au luptat pe front în Primul Război Mondial, 825 fiind decoraţi pentru merite deosebite pe câmpul de luptă.

Imediat după Marea Unire, prin intrarea în vigoare a legii care prevedea naturalizarea străinilor născuți în țară indiferent de religie, evreilor li se recunoaşte egalitatea în drepturi. Lipsa egalităţii în drepturi a evreilor faţă de alte etnii, nu i-au oprit pe aceştia să simtă mai puţin româneşte atunci când cauza istorică îndemna întreaga naţiune la un efort comun.

Este cunoscut cazul eroului de război Herman Kornhauser, cel care în decembrie 1916 a furnizat pe ascuns alimente şi haine românilor luaţi prizonieri de către germani. Fiind descoperit de autorităţi, acesta a fost condamnat la moarte şi executat. A fost decorat post-mortem cu Virtutea Militară de război, clasa a II-a. Putem aminti aici şi de comitetele de ajutorare ale Uniunii Evreilor Pământeni, care au susţinut efortul de război din spatele frontului prin alimente, colecte de bunuri şi bani, de filantropul Frederic Costiner din judeţul Botoşani, de Mauriciu Brociner, primul evreu român care a primit grad de ofițer după actele de vitejie din Războiul din 1877, de Albert Focşeneanu, decorat pentru bravură în luptele de pe Valea Oituzului sau de Iacob Iacob, decorat pentru curajul cu care a condus plutonul de mitraliere în zilele de 3 şi 6 august în luptele de la Mărăşeşti.

Dintre numeroasele personalităţi care au contribuit decisiv la crearea României Mari, se cuvine să nu-l uităm pe Wilhelm Filderman, reputat politician şi jurist, membru al delegaţiei României la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920), lider al comunităţii evreieşti în perioada interbelică. Acesta a participat la războaiele balcanice şi la primul război mondial, fiind decorat cu ordinele “Virtutea Militară” şi “Coroana României”.

Rezumând participarea evreilor români la Primul Război Mondial, Generalul Constantin Vasiliu Răşcanu, ajuns ulterior ministru de razboi al Romaniei, scria la 13 martie 1921: “Stimăm şi iubim pe cetăţenii evrei întrucat au contribuit la mărirea Patriei şi şi-au făcut cu prisosinţă datoria, soldaţii evrei luptând în aprige lupte cot la cot cu soldaţii români”.

România a recunoscut și recunoaște astăzi în mod public contribuția evreilor la apărarea și reîntregirea țării. Jertfa lor va fi onorată cum se cuvine, potrivit unei legi adoptate de Parlamentul României în luna martie, la iniţiativa domnului preşedinte Aurel Vainer şi a domnului deputat Silviu Vexler, prin edificarea unui monument comemorativ dedicat eroilor evrei care s-au jertfit pentru România în Primul Război Mondial și organizarea de manifestări comemorative, nu doar pe parcursul acestui an Centenar, ci și în anii care vor urma.

Dar, alături de această recunoaștere oficială, evenimente precum cel de astăzi sunt foarte importante pentru că promovează aprofundarea cunoașterii celor petrecute. Este important să știm nu doar că evreii au participat alături de români la marile bătălii, la efortul de război: este important să știm cine au fost aceștia, care a fost viața lor, ce a însemnat războiul pentru ei, pentru viața lor, a familiilor lor, ce a rămas în urma lor. Este important să onorăm comunitățile din care ei provin, tradițiile și poveștile acestora, familiile și comunitățile în care au trăit, să înțelegem modul în care dispariția lor, ca și a întregii lor generații, a afectat prezentul și viitorul comunității în ansamblul ei.

Cunoașterea și punerea în valoare a contribuției evreilor la edificarea României moderne și la împlinirea aspirațiilor noastre comune ca popor și ca țară a fost și este o responsabilitate care aparține deopotrivă comunității înseși, prin FCER – Cultul mozaic și Statului român. De aceea, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, Guvernul României a susținut și susține eforturile de consolidare a patrimoniului spiritual al comunității evreiești și de punere în valoare a contribuției acesteia la istoria și cultura română. Secretariatul de Stat pentru Culte a susținut și susține în permanență aceste eforturi ale FCER, și aș dori să vă spun că anul acesta, ca și în anii trecuți am avut și plăcerea de a sprijini organizarea mai multor manifestări menite să promoveze tocmai această cunoaștere a comunității evreiești din România, cunoaștere fără de care simpla recunoaștere formală rămâne adeseori doar o formulă festivă. Am sprijinit astfel inițiativa FCER de a organiza mai multe expoziții menite să pună în valoarea contribuția evreilor la edificarea României moderne și mai multe volume care prezintă patrimoniul material și imaterial al evreilor din România. Am făcut acestea cu convingerea că astfel Secretariatul de Stat pentru Culte nu face decât să îndeplinească o datorie istorică a Statului român față de comunitatea evreiască, dar și o datorie față de generațiile prezente și viitoare.

Căci am spus-o de multe ori: în România, prezența comunității evreiești, întâlnirea permanentă dintre evrei, români și membri ai altor comunități etnice și religioase a fost un element esențial în construirea identității noastre ca popor, pentru că identitatea se edifică în întâlnirea cu Celălalt. Iar pentru România, comunitatea evreiască a fost și a rămas o prezență caldă, un ferment intelectual deosebit de activ, catalizator al unei experiențe a diversității pozitive, fertile.