Alocuţiunea secretarului de stat, Victor Opaschi, cu ocazia triplei lansări de carte organizate de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România – Templul Coral

Am răspuns cu plăcere invitaţiei de a participa la această triplă lansare: o carte dedicată doctorului Wilhelm Filderman, cel mai mare evreu european, aşa cum a fost supranumit de omul politic american George Marchall – conţinând lucrările de la simpozioanelor realizate de domnul Teşu Solomovici în memoria celui care a condus comunitatea evreiască din România în perioada interbelică, o a doua carte dedicată Sinagogilor din România și impresionantul Dicționar de la A la Z al scriitorilor, publiciștilor, rabinilor și oamenilor de cultură evrei de limbă română din România, Israel și de pretutindeni.

Ca secretar de stat pentru culte permiteți-mi să fac câteva remarci legate de activitatea instituției pe care o conduc și care are ca primă și cea mai importantă misiune sprijinirea exercitării libertății religioase.

Înfiinţarea Secretariatului de Stat pentru Culte ca instituţie modernă cu atribuţii bine conturate se leagă de momentul întemeierii statului român modern. Este principala instituţie a statului român care de aproape 160 de ani se ocupă de elaborarea şi implementarea politicilor publice în domeniul vieţii religioase.

După căderea regimului comunist în decembrie 1989, relaţiile dintre stat şi culte au intrat într-o nouă etapă, caracterizată de preocuparea pentru libertatea de religie, libertatea de organizare internă a cultelor religioase şi de dorinţa de reparare a nedreptăţilor şi abuzurilor regimului comunist. În acest context, statul român a renunţat la supravegherea şi controlul activităţii cultelor pe care şi le asumase de la începuturile sale ca stat modern, în favoarea unei viziuni politice democratice, având în centru libertatea religioasă şi recunoaşterea rolului cultelor religioase ca potenţiali parteneri liberi ai statului pentru urmărirea unor interese sociale comune.

De-a lungul istoriei sale, Secretariatul de Stat pentru Culte a suferit mai multe reorganizări în funcţie de natura regimurilor politice succesive. După Revoluţia din decembrie 1989, momentul de cotitură în relaţiile dintre stat şi culte, momentul fondator al libertăţii religioase în ţara noastră, instituția şi-a asumat misiunea sprijinirii exercitării libertății religioase prin susținerea eforturilor cultelor religioase de a-și redobândi locul cuvenit în societate.

În mod concret, Secretariatul de Stat pentru Culte sprijină activitatea cultelor religioase prin contribuții la salarizarea personalului clerical din (ţară şi străinătate); instituția noastră acordă sprijin financiar pentru construcția și repararea de lăcașuri de cult. Aceste fonduri sunt distribuite conform principiului proporționalității cu numărul de membri ai fiecărui cult, dar și cu nevoile reale ale cultelor.

Deseori, în special în zona presei, nu se înțelege ce înseamnă principiul nevoilor reale ale cultelor și de aceea doresc să explic modul în care Secretariatul de Stat pentru Culte aplică acest principiu, un principiu complementar celui al proporționalității care impune ca sprijinul financiar să fie direct proporțional cu numărul de credincioși ai fiecărui cult. În cazul cultelor religioase mai puțin numeroase, dar cu o istorie și un patrimoniu însemnate și cu relevanță socială ridicată, cum este cazul Federației Comunităților Evreiești, Biserica Armeană, Cultul Musulman și altele, Secretariatul de Stat pentru Culte practică o discriminare pozitivă acordând un sprijin financiar mult peste procentul din recensământ al cultului respectiv. În ultimii șapte ani, cu sprijin de la bugetul de stat prin Secretariatul de Stat pentru Culte au fost reabilitate și repuse în circuitul liturgic mai multe sinagogi monumente istorice. Amintesc aici nu doar Templul Coral din București, ci și sinagogile din Tulcea, Oradea, Deva, Iași, Dorohoi, Hârlău, Timiş și multe altele. Sumele direcționate către aceste lăcașuri de cult au depășit cu mult procentul aferent FCER și sunt mărturia cea mai concretă a faptului că în România, atât la nivelul practicii guvernamentale, cât și conceptual, dintr-o perspectivă juridico-politică, nu vorbim de minorităţi şi majorităţi religioase în România, ci de egalitatea tuturor cultelor religioase în fața legii și a autorităţilor statului. Această egalitate fixată de lege este deci aplicată de guvern prin discriminarea pozitivă a cultelor religioase mai puțin numeroase lucru ce evidențiată europenitatea și caracterul democratic și integrator al domeniului relației dintre stat și culte.

Identitatea națională românească se întemeiază pe întâlnirea fertilă între diferite etnii și tradiții religioase. Tocmai de aceea statul român nu privește diversitatea etnică și pluralismul religios ca o amenințare la adresa stabilității sale, ci drept un atu în construcția binelui comun și a democrației. După Revoluţia din decembrie 1989, România a avut capacitatea să promoveze politici publice echilibrate şi democratice în domeniul vieţii religioase. Modelul românesc de relaţie stat-culte este centrat pe sprijinirea exercitării libertăţii religioase a cetăţenilor, neutralitatea statului în privinţa credinţelor religioase, autonomia cultelor faţă de stat şi promovarea unui parteneriat echilibrat şi predictibil între stat şi culte.

În context european, modelul românesc de valorizare a dimensiunii pozitive a libertăţii religioase este privit ca unul de succes în special prin prisma rezultatelor concrete, ţara noastră fiind ferită de discursuri şi practici extremiste, relaţiile dintre diferitele organizaţii religioase fiind cordiale şi materializate prin proiecte comune sau platforme comune de dezbatere, precum Consiliul Consultativ al Cultelor în care FCER, reprezentată prin domnul președinte Aurel Vainer, este unul dintre cultele cele mai active.

Tocmai pentru a pune în evidență contribuția cultelor religioase la binele comun și mai ales patrimoniul, istoria și spiritualitatea acestora, Secretariatul de Stat pentru Culte a înțeles să sprijine, cu mijloacele care îi stau la dispoziție, cât mai multe evenimente culturale și publicații importante ale cultelor religioase, considerând că este o datorie și o prioritate ca instituția noastră să pună în valoare fertilitatea pluralismului religios al României. În aceeași direcție se înscrie publicarea, la inițiativa și cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte, a unei serii de lucrări intitulate „Cultele religioase din România: istorie și patrimoniu”, care a debutat, de altfel, cu volumul dedicat comunității evreiești și care acum depășește 10 volume.

Dacă ne gândim la istoria comunității evreiești din România, primul reflex ne poartă cu gândul la sinagogi, adevărate centre religioase, culturale şi comunitare purtătoare ale unei încărcături simbolice şi emoţionale cu totul deosebite. Istoria sinagogilor din România este legată organic nu doar de identitatea comunității evreiești, ci și de parcursul întregii societăți românești în modernitate.

În condiţiile scăderii numerice a comunităţii evreieşti din România din ultimele decenii, repunerea în valoare a patrimoniului evreiesc atât de bogat din ţara noastră a fost şi rămâne o urgenţă deopotrivă pentru comunitate însăşi, ca şi pentru statul român. Comunitatea evreiească trăieşte, poate mai mult ca oricare alta, nevoia memoriei. Cultivarea memoriei este asumată ca o datorie sfântă, iar locul prin excelenţă în care sunt păstrate şi actualizate memoria şi tradiţia comunităţii este sinagoga, în întreita sa dimensiune de lăcaş de rugăciune, de învăţătură şi de adunare.

Sinagogile răspândite pe întreg teritoriul României sunt simbolul cel mai limpede şi cel mai direct accesibil al tradiţiei, istoriei şi contribuţiei evreilor la construirea României moderne. Acestea sunt „locuri ale memoriei” indispensabile astăzi, mai mult ca oricând, ca mărturii ale unei comunităţii vii, active, care vreme de secole a îmbogăţit extraordinar patrimoniul şi identitatea întregii societăţi româneşti din care evreii au făcut parte. Mai ales în universul urban românesc, populaţia evreiască a reprezentat un vehicul al modernizării, al dialogului dintre civilizaţii şi al păcii confesionale.

Tocmai de aceea doresc să salut în mod deosebit efortul domnului președinte Aurel Vainer de a restaura și reda frumusețea originară a cât mai multe sinagogi monumente istorice din țara noastră, de a le pune la dispoziția cultului și totodată de a le prezenta publicului larg care, poate, nu este familiarizat cu specificul cultului mozaic. Graţie demersurilor neobosite ale domniei sale, multe sinagogi au fost renovate sau sunt pe cale de a-și recăpăta demnitatea și frumusețea. Secretariatul de Stat pentru Culte a susținut aceste demersuri și ne bucurăm să vedem astăzi rezultatele prezentate în diferite volume, cum este și cel coordonat de Teșu Solomovici, volum care adună mărturii, evocări și prezentări ale sinagogilor din țara noastră. Publicist activ, erudit cercetător, istoric din vocaţie şi neobosit promotor al identităţii evreieşti, Teşu Solomovici a încercat prin activitatea sa editorială să prezinte expresia sensibilităţii identitare a felului în care cultura evreiască a fost articulată în spaţiul românesc.

Sinagogile din România sunt o mărturie înscrisă în piatră a profundei legături între comunitatea evreiască și spațiul românesc. Monumente istorice și arhitectonice deopotrivă, ele sunt mărturia unei comunități care a știut să își păstreze și afirme propria identitate, înscriind-o armonios și cu eleganță în peisajul cultural, spiritual și arhitectonic local. Mărturii ale pluralismului etnic, cultural și religios din țara noastră, ale diversității fertile, ele ocupă astăzi un loc aparte în peisajul local.

Nu mai puțin important este ca, odată renovate, sinagogile din România să fie cunoscute și recunoscute, pentru a putea fi puse în valoare cum se cuvine. În aceasta rezidă, cred, importanța demersului domnului Teșu Solomovici: revigorează natura comunitară a sinagogii drept centru de spritualitate şi cultură evreiască într-o Românie plurireligioasă şi europeană.

Doresc în mod special să spun câteva cuvinte și despre cel de-al doilea volum pe care-l lansează acum domnul Teşu Solomovici și care este dedicat marelui lider al evreilor români, Wilhelm Filderman. Viața și activitatea publică a lui Wilhelm Filderman a stat sub semnul echilibrului dintre moderație și fermitate. Spirit deschis, intelectual rafinat, poliglot, jurist eminent și politician diplomat cu o prezență activă în momentele cele mai dificile ale istoriei României, dar și ale comunității evreiești pe care a condus-o, doctorul Filderman este una din personalitățile cele mai complexe dar, din păcate, și printre cele mai necunoscute de către publicul larg, ale istoriei românești  din secolul XX.

Sub semnul acestor două virtuți, ale moderației și fermității, cred că se poate citi cel mai bine istoria acestei fascinante personalități. În echilibrul cultivării concomitente a acestor două virtuți, aparent antagonice, se poate înțelege cu adevărat patriotismul acestui om care a știut să fie avocatul comunității evreiești din România, dar și avocat pentru cauza unei Românii cu adevărat moderne.

Doctorul Filderman a fost un spirit profund democratic și anti-totalitar, întreaga sa carieră politică a stat sub semnul cultivării constante a dialogului ca singură armă și soluție acceptabilă într-o societate ce aspiră la normalitate. El a denunțat astfel caracterul profund anti-creștin al antisemitismului și lipsa de fundamentare a identității creștine pe care diverșii politicieni antisemiți o invocau în discursul lor, dar și pericolul pe care antisemitismul îl reprezintă pentru statul de drept.

Din păcate, lumea europeană și românească din perioada interbelică nu era pregătită pentru o cultură a dialogului și moderației, permițând alunecarea unor părți importante din societate înspre ideologii ale intoleranței și ale morții.

Volumul coordonat și lansat de Teșu Solomovici, cuprinzând lucrările a două simpozioane internaționale desfășurate în anii 2014 și 2017 și sprijinite financiar de Secretariatul de Stat pentru Culte este o necesitate în lumea editorială din țara noastră, o țară în care publicul trebuie să cunoască mult mai bine efortul personalităților și liderilor evrei pentru construirea unei societăți consensuale și democratice, ororile Holocaustului, demnitatea și spiritualitatea evreiască.

În încheiere doresc să felicit atât pe domnul președinte Aurel Vainer, cât și pe domnul Teșu Solomovici pentru eforturile depuse pentru apariția acestor volume și totodată să vă încurajez la o și mai intensă activitate editorială și culturală, asigurându-vă de disponibilitatea Secretariatului de Stat pentru Culte în a susține astfel de demersuri atât de necesare într-o democrație.

 

Vă mulţumesc pentru atenţie!

 

Victor Opaschi