Istoricul clădirii

Clădirea Secretariatului de Stat pentru Culte este o parte semnificativă a patrimoniului urbanistic al capitalei, înscriindu-se între creaţiile reprezentative ale arhitecturii rezidenţiale de la începutul secolului XX.

În anul 1911 Leonida Gussi a cumpărat terenul din fosta stradă Scaune (în prezent Nicolae Filipescu) numărul 40, angajându-l pe tânărul arhitect Berindei să-i construiască o reşedinţă somptuoasă, în stilul epocii: palat-locuinţă pentru o familie. Ion Berindei, unul dintre cei mai prolifici arhitecţi de la începutul secolului al XX-lea, era fiul unui cunoscut arhitect, fost ministru al Lucrărilor publice în guvernul Ion Ghica (1870-1871). Ca şi tatăl său, Berindei studiase la École des Beaux Arts din Paris, în 1889-1891. Întors în ţară a fost numit arhitect şef la serviciul tehnic al Ministerului de Interne, iar în 1900 profesor la Şcoala de Arte Frumoase, secţia Arhitectură.

Până în anul 1911 el a construit numeroase reşedinţe pentru personalităţi ale Bucureştiului: în 1897, casa generalului Eraclie Arion (str. Lascăr Catargiu nr. 15); în 1901, casa Gr. Olănescu (Calea Victoriei colţ cu str. Colţea, azi dispărută); 1902, palatul şefului Partidului Conservator, Gh. Gr. Cantacuzino – „nababul”, din Calea Victoriei (actualul Muzeu G. Enescu); în 1904, casa Assan din piaţa Lahovary (azi Casa Oamenilor de Ştiinţă), pentru a nu aminti decât realizările sale cele mai cunoscute.

Clădirea construită pentru Leonida Gussi, bogat antreprenor şi proprietar, menită să-i pună în evidenţă statutul social, a fost construită în stilul academismului francez, fiind dotată cu toate facilităţile epocii – apă curentă, parchet elegant, încălzire centrală, aparate de spălat vase şi rufe, utilizându-se materiale şi instalaţii de lux: marmură, cristal şi fier forjat.

Faţada principală evocă motivul des utilizat în epocă la ornamentarea unor palate: bosaj la nivelul inferior, deasupra coloane libere cuplate („à la française”). Intrarea principală, situată sub o copertină din metal şi sticlă, în formă de scoică, are o uşă monumentală din metal forjat, cu motive vegetale şi simboluri: cununi de laur, făclii, pensule – şi e „dublată” cu cristal bizotat. Motivele decorative vegetale în metal, se repetă la grilajele scurte le geamurilor din stradă şi ale gardului, unde apare şi monograma proprietarului, „L.G.”.

Aspectul somptuos al clădirii se impune de la intrare, unde impresionează scara tăiată dintr-un bloc de marmură italiană, mărginită de o balustradă de fier forjat, cu motive în armonie cu stucaturile din încăperile la care conduce.

Partea rezervată primirilor („il piano nobile”) de la primul etaj are tavanele şi pereţii decoraţi cu stucaturi pictate în culori pastelate, parţial aurite, cu motive adaptate rostului încăperii: ghirlande vegetale bogate sau, pentru salonul de muzică, instrumente muzicale şi partituri. Iniţial camerele de la acest etaj aveau pereţii tapetaţi; în fostul dormitor se mai află şi azi o sobă monumentală de teracotă în culoare verde pastelată, cu frumoase motive vegetale „art nouveaux”. Uşile cu glasvand, au oglinzi încastrate şi cristale bizotate (se mai păstrează multe originale). Oglinzi înalte sunt încastrate în pereţii saloanelor. Partea din dreapta a clădirii era rezervată anexelor: bucătăria, spălătoria, camera de serviciu şi baia personalului. La etajul al doilea se află mai multe încăperi destinate dormitoarelor. Podul casei a fost recent transformat în sală de conferinţe şi de expoziţii.

Arhitectul Ion Berindei a dotat clădirea cu un garaj pentru trăsură sau automobil, situat în prelungirea aripii din stânga a clădirii, aici remarcându-se abilitatea şi talentul său în utilizarea spaţiului de care dispunea, de o formă neregulată şi cu o perspectivă dezavantajoasă. El a izbutit să dea un aspect plăcut şi curţii, amenajând o mică fântână arteziană în mijlocul unui rond de flori.

Clădire monumentală, echilibrată, care prin faţadele somptuoase, deşi simple, dă aspectul de palat neoclasic, încadrându-se în aşa numitul stil „Beaux-Arts” din perioada „Belle-Époque”, opera arhitectului Ion Berindei exprimă bunăstarea liniştită a societăţii româneşti dinaintea primei conflagraţii mondiale.