BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ

 

» Mitropolia Munteniei şi Dobrogei

A fost înfiinţată în anul 1359 sub titulatura de Mitropolia Ungrovlahiei, cu reşedinţa la Curtea de Argeş. Primul mitropolit a fost Iachint. De‑a lungul vremii, sediul mitropoliei s‑a mutat de la Curtea de Argeş la Târgovişte (1517), iar apoi la Bucureşti (1668), unde se află şi în zilele noastre.

» Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

A fost recunoscută de Patriarhia Ecumenică în anul 1401, când sediul era la Suceava, primul mitropolit fiind Iosif. În anul 1677, scaunul mitropolitan a fost mutat oficial de la Suceava la Iaşi, unde se află şi în prezent, actuala denumire fiind adoptată în anul 1990.

» Mitropolia Ardealului

Mitropolia românilor transilvăneni datează din a doua jumătate a sec. XVI. Primul mitropolit a fost Eftimie. La sfârşitul sec. XVII, Mitropolia Ortodoxă de la Alba Iulia îşi încetează activitatea odată cu trecerea mitropolitului Atanasie Anghel, urmat de o parte din cler şi credincioşi, la Biserica Catolică.

» Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului

Mitropolia a fost înfiinţată în anul 2006; sediul se află în municipiul Cluj-Napoca; mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului este şi Arhiepiscopului Vadului, Feleacului si Clujului.

» Mitropolia Olteniei

Mitropolia Olteniei, ca succesoare a Mitropoliei Severinului, atestată încă din anul 1370, cu sediul la Severin, mutată după o scurtă existenţă la Râmnicu Vâlcea ca Episcopie a Râmnicului – Noului Severin, a fost  reînfiinţată ca mitropolie în anul 1939, cu sediul la Craiova, desfiinţată în aprilie 1945 şi reînfiinţată în anul 1949 prin strădaniile Patriarhului Justinian.

» Mitropolia Banatului

A fost înfiinţată în  27 aprilie 1947, pe vatra vechii Mitropolii atestată documentar încă de la începutul sec. al XVII-lea, unde păstorise mitropolitul Iosif cel Sfânt (de la Partoş), devenită apoi episcopie până la dispariţia sa spre jumătatea sec. al XIX-lea. Mitropolitul Banatului este şi Arhiepiscop de Timişoara.

 

Patriarhia Română

P.F. DANIEL

Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

040163, Bucureşti, Aleea Dealul Mitropoliei nr.25, Sector 4 Tel.021.406.71.61;
www.patriarhia.ro

 

P.S. VARLAAM Ploieşteanul

Episcop-vicar patriarhal

040163 Bucureşti, Aleea Dealul Mitropoliei nr.25, Sector 4
Tel.021.406.71.69
P.S.IERONIM Sinaitul Episcop-vicar patriarhal 040163 București, Aleea Dealul Mitropoliei nr.25, Sector 4

         Poporul român – popor romanic, aşa cum o dovedeşte şi limba, în toate elementele ei – este singurul din Europa de Est ce aparţine popoarelor latine. Formarea sa este rezultatul simbiozei populaţiei autohtone traco-geto-dace cu  coloniştii veniţi  din Imperiul roman  şi a asimilării treptate a altor neamuri stabilite vremelnic pe întinsa vatră pe care el s-a plămădit. Aici, creştinismul a început să pătrundă încă din timpul apostolic. În Dobrogea – fostă Scytia Minor – Cuvântul Evangheliei a fost propovăduit, în cea de a doua jumătate a secolului I d.H., de către Sfântul Apostol Andrei. După cucerirea Daciei de către Imperiul Roman (106 d.H.), numărul credincioşilor din nordul Dunării a început să crească, fie prin venirea aici a unor adepţi ai creştinismului, plecaţi din mijlocul populaţiilor romanizate de la sud de Dunăre, fie prin cei sosiţi în aceste locuri odată cu coloniştii, armata, minerii şi negustorii, trimişi în noua sa provincie de Imperiul Roman. În marea lor majoritate, aceştia proveneau din provincii deja „misionate de apostolii Domnului”. După retragerea, în anul 271 d.H., a administraţiei şi armatei romane din nordul Dunării, creştinii, nemaitemându-se de autoritatea încă păgână a Romei, care-i urmărea şi pedepsea pentru credinţa lor, s-au înmulţit şi au început să se organizeze bisericeşte.

    Marele număr al martirilor daco-romani de la Dunărea de Jos din timpul persecuţiei împăratului Diocleţian (284-305), care au plătit cu viaţa mărturisirea credinţei în Hristos, probează răspândirea creştinismului, în acel timp, prin aceste părţi. Totodată, întăreşte convingerea că, în această zonă. creştinismul era cu mult mai vechi, de vreme ce în timpul         perioadei romane existau episcopi şi preoţi.
Dezvoltarea creştinismului a luat un avânt deosebit la strămoşii noştri, atât din sudul, cât şi din nordul Dunării, în timpul Păcii Constantine, care a urmat edictului de toleranţă religioasă de la Milano, din anul 313 d.H. Ca urmare, la Dunărea de Jos se întâlnesc funcţionând numeroase centre episcopale, unele desigur mult mai vechi. Printre acestea s-a aflat şi Episcopia Tomisului, înfiinţată – foarte probabil – în ultima parte a secolului al III-lea, cu autoritate canonică atât în dreapta, cât şi în stânga Dunării. Ridicată, în veacul al V-lea, la rangul de arhiepiscopie autocefală şi apoi de mitropolie, aceasta a avut în jurisdicţie canonică, în secolul următor, 14 scaune episcopale.
În secolul al Vl-lea împăratul Justinian (527-565) a readus stăpânirea bizantină în stânga Dunării, reunind acest teritoriu, si bisericeşte, cu cel din dreapta fluviului, prin punerea sa sub autoritatea canonică a Arhiepiscopiei Justiniana Prima, pe care o înfiinţase în anul 535. Ajutată de astfel de împrejurări, creştinătatea nord-dunăreană a făcut progrese însemnate. Bazilici şi alte numeroase vestigii paleocreştine descoperite până acum pe aproape întreg cuprinsul ţării noastre confirmă acest lucru.
Terminologia creştină din limba română, mai cu seamă aceea care exprimă noţiunile fundamentale de credinţă, constituie, la rândul său, un indiciu că strămoşilor noştri li s-a vestit Cuvântul Evangheliei şi în limba latină, pe care, ca populaţie romanizată, o înţelegeau.
În concluzie, atunci când poporul român a apărut în istorie ca popor de sine stătător şi de gintă latină, el era deja creştin, fiind astfel unul dintre puţinele neamuri care, fără a avea o dată fixă a încreştinării lor, s-a născut creştin şi aşa a rămas până astăzi, fiind singurul popor latin de credinţă ortodoxă şi, totodată, cel mai vechi neam creştin din această parte a Europei. Mai mult, ca propovăduitor al Cuvântului Evangheliei, el a pregătit pe bulgari şi slavi pentru încreştinare. La rândul său, silit de împrejurări istorice, a trebuit, ulterior, să primească limba slava în cultul Bisericii sale, folosind-o până prin secolul al XVII-lea.
În secolul al XlV-lea, după formarea statelor feudale româneşti de la sud şi est de Carpaţi – Ţara Românească şi Moldova – ca o probă a deplinei lor independenţe politice, s-a păşit şi la organizarea lor bisericească, astfel că în anul 1359 a luat fiinţă Mitropolia Ţării Româneşti (a Ungrovlahiei) cu sediul la Curtea de Argeş, iar în anul 1401 a luat fiinţă Mitropolia Moldovei, cu sediul la Suceava, care a fost confirmată de Patriarhia de la Constantinopol.
În anul 1370, în Ţara Românească se înfiinţează o nouă mitropolie la Severin, iar la începutul secolului al XVI-lea câte o episcopie la Râmnicu Vâlcea şi la Buzău. La est de Carpaţi, în secolul al XV-lea s-au înfiinţat episcopiile de la Roman şi Rădăuţi, iar în secolul al XVI-lea episcopia de la Huşi şi în 1864 episcopia Dunării de Jos.
Şi în Transilvania au existat centre episcopale ortodoxe: mai întâi la Dăbâca, apoi la Vad, Feleac, Geoagiu, Bălgrad (Alba lulia), Ienopole, Caransebeş, Arad, Oradea şi Sighet. Mitropolia Ortodoxă a Transilvaniei, atestată documentar încă din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, a fost desfiinţată în anul l 701, a fost reactivată, ca episcopie nouă în anul 1761, iar în anul 1864 a fost ridicată la rangul de mitropolie, aşa cum este şi astăzi.
Mitropoliţii Ţării Româneşti şi ai Moldovei, împreună cu Bisericile lor, au stat întotdeauna în legătura canonică cu Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, au păstrat relaţiile frăţeşti cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, şi s-au bucurat de o deosebită cinste din partea lumii ortodoxe.
În anul 1885, Patriarhul ecumenic Ioachim al IV-lea a semnat Tomosul Patriarhal de recunoaştere a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, care, consacrându-i acesteia deplina egalitate în drepturi cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, consfinţea unitatea ei cu întreaga Ortodoxie Ecumenică din punct de vedere dogmatic, canonic şi liturgic. Tomosul Patriarhal, semnat şi de ceilalţi membri ai Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice, era al treilea document de acest fel, după cele din 1850 (emis pentru Biserica Greciei) şi din 1873 (emis pentru Biserica Sârbă).
Ridicarea Bisericii Ortodoxe Române, în anul 1925, la rangul de Patriarhie a fost urmarea pe plan religios a desăvârşirii unităţii statale de la l Decembrie 1918, precum şi o ilustrare firească a rolului jucat de Biserică în istoria poporului român. Este unanim recunoscut că în momentele cardinale ale istoriei românilor, Biserica Ortodoxă a fost un factor primordial în păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale, religioase şi cultural-spirituale a poporului român. Primele cărţi în limba română au fost tipărite în cadrul aşezămintelor bisericeşti, primele şcoli româneşti şi aşezăminte sociale şi de sănătate au fost cele organizate în tinda şi în jurul bisericilor.
Primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea. înscăunat la l noiembrie 1925 (†1939), a fost urmat de patriarhii Nicodim Munteanu (1939-1948), Justinian Marina (1948-1977) şi Justin Moisescu (1977-1986). De la 9 noiembrie 1986, Biserica Ortodoxă Română este păstorită de Prea Fericitul Părinte Teoctist, Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, hirotonit întru arhiereu în anul 1950. La data de 12 septembrie 2007 este ales în demnitatea de Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel.
Recensământul populaţiei din anul 2011 a evidenţiat existenţa a circa 16.307.004 credincioşi ortodocşi, 86.45 % din populaţia ţării.
Patriarhia Română îşi desfăşoară activitatea pe baza Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române aprobat de Sfântul Sinod şi de Adunarea Naţională Bisericească în anul 1948 şi confirmat prin Decretul nr. 233 din 23 februarie 1949 al autorităţilor de stat din acea vreme. De asemenea, sunt în vigoare 12 Regulamente bisericeşti, aprobate de Sfântul Sinod pentru reglementarea diferitelor sectoare ale vieţii şi activităţii din Biserica Ortodoxă Română. Întregul Corpus de Legiuiri ale Bisericii Ortodoxe Române şi, mai cu seamă, Statutul şi principalele regulamente au suferit de-a lungul vremii şi, în deosebi, după anul 1990, numeroase şi importante modificări şi completări aprobate de Sfântul Sinod şi Adunarea Naţională Bisericească, în virtutea deplinei autonomii bisericeşti, cu menţiunea că procesul de revizuire a legislaţiei bisericeşti se află în curs de desfăşurare. Modificările operate de conducerea Bisericii Ortodoxe Române nu au mai fost supuse aprobării autorităţilor de stat.
Biserica Ortodoxă Română este organizata ca Patriarhie, cu titulatura “Patriarhia Română”. Biserica Ortodoxă Română este autocefală, autonomă şi unitară în organizarea sa, păstrând unitatea dogmatică, canonică şi a cultului cu Biserica Ecumenică a Răsăritului. Cea mai înaltă autoritate deliberativă a Bisericii Ortodoxe Române pentru toate problemele dogmatice, canonice şi în cult, precum şi pentru cele bisericeşti de orice natură date în competenţa sa, este Sfântul Sinod. Acesta se compune din Patriarh, ca preşedinte şi toţi arhiereii în funcţiune (mitropoliţi, arhiepiscopi, episcopi, episcopi – vicari şi arhierei-vicari), ca membri. Între sesiunile Sfântului Sinod, problemele ivite sunt soluţionate de Sinodul Permanent, alcătuit din Patriarh şi mitropoliţii în funcţiune.
Ca organ reprezentativ central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române, pentru toate problemele administrative şi economice şi pentru cele care nu sunt de competenţa Sfântului Sinod, funcţionează Adunarea Naţională Bisericească, compusă din câte trei reprezentanţi ai fiecărei eparhii (un cleric şi doi mireni), desemnaţi de adunările eparhiale respective pe termen de patru ani. Organul suprem administrativ şi, totodată, organul executiv al Sfântului Sinod, cât şi al Adunării Naţionale Bisericeşti este Consiliul Naţional Bisericesc. Acesta este alcătuit din trei clerici şi şase mireni, aleşi de Adunarea Naţională Bisericească din rândurile ei pe termen de patru ani şi din vicarul administrativ patriarhal şi consilierii administrativi patriarhali ca membri permanenţi. Organul central executiv al Sfântului Sinod şi al Adunării Naţionale Bisericeşti este Administraţia Patriarhală, prin Cancelaria Sfântului Sinod şi celelalte sectoare de activitate. Hotărârile organelor centrale bisericeşti sunt obligatorii pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română.
Patriarhul este Întâiul Stătător între ierarhii Bisericii Ortodoxe Române şi are titulatura: „Înalt Prea Sfinţitul Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, Locţiitor al Cezareii Capadociei şi Prea Fericitul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române”. În exercitarea atribuţiilor sale executive, Patriarhul este ajutat de către Episcopii-Vicari Patriarhali şi Administraţia Patriarhală, prin Cancelaria Sfântului Sinod şi prin celelalte sectoare de activitate.
Sub raportul orânduirii canonice şi administrative, Biserica Ortodoxă Română, organizată ca Patriarhie, cuprinde: mitropolii, alcătuite din mai multe eparhii (episcopii sau arhiepiscopii), care sunt conduse de către un mitropolit, arhiepiscopii şi episcopii, ca unităţi administrative bisericeşti teritoriale alcătuite din unităţi bisericeşti locale (protopopiate, parohii, mănăstiri, schituri), conduse după caz de episcop sau arhiepiscop, având organe administrative eparhiale proprii. Astfel, în cadrul fiecărei eparhii (episcopie sau arhiepiscopie) funcţionează  Adunarea eparhială, ca organ deliberativ pentru toate problemele ei bisericeşti, administrative, culturale şi economice şi care se compune din reprezentanţii clerului şi credincioşilor, în proporţie de o treime clerici, respectiv două treimi mireni. Organul executiv al Adunării eparhiale este Consiliul eparhial din care fac parte arhiepiscopul (episcopul) locului, episcopul-vicar sau arhiereul-vicar, vicarul administrativ eparhial şi consilierii administrativi ca membri permanenţi, precum şi nouă membri (trei clerici şi şase mireni), aleşi de către Adunarea eparhială din rândurile ei, cu un mandat de 4 ani.
    Protopopiatul (protoieria) este o circumscripţie administrativ bisericească, care cuprinde mai multe parohii din aceeaşi eparhie, întinderea lor teritorială fiind stabilită de Adunarea eparhială. Acestea sunt conduse de un protopop, care este organul de legătură între parohie şi eparhie şi care veghează în teritoriul ei buna desfăşurare a activităţii pastorale, misionare şi administrativ-gospodăreşti a preoţilor şi a parohiilor.
    Parohia, ca unitate de bază a bisericii, este comunitatea bisericească a credincioşilor, clerici şi mireni, aşezaţi pe un anumit teritoriu sub conducerea unui preot. Are ca organ deliberativ Adunarea parohială, alcătuită din toţi bărbaţii majori din parohie, iar ca organul executiv Consiliul parohial ales de Adunarea parohială pe o durată de patru ani. Adunarea parohială alege şi Comitetul parohial, compus din femei, care are atribuţii filantropice şi culturale.
    Mânăstirea este un aşezământ în care trăieşte o comunitate religioasă de călugări sau de călugăriţe, hotărâţi a-şi consacra viaţa rugăciunii, sărăciei, înfrânării şi ascultării. Conducătorul oricărei mănăstirii este chiriarhul locului, reprezentat de stareţ (stareţă), care este ajutat în conducerea mănăstirii de soborul mănăstiresc, consiliul duhovnicesc şi consiliul economic.
Conform datelor prezentate la şedinţa anuală de lucru a  Adunării Naţionale  Bisericeşti a B.O.R, desfăşurată în data de 8 februarie 2017,  la data de 31 decembrie 2016, aveam următoarele date şi cifre despre Biserica Ortodoxă  Română:

  Dintre activităţile sacramental-liturgice, menţionăm: 5.416 Sfinte Liturghii oficiate; 1.725 alte Sfinte Taine; 744 hirotonii de preoți și diaconi pentru parohii și mănăstiri; 220 sfințiri de biserici noi și 261 resfințiri de biserici restaurate; 3.384 ierurgii și slujiri misionare; 107 sfințiri și inaugurări de așezăminte eclesiale noi și 82 resfințiri de așezăminte eclesiale restaurate sau reparate; 7.053 vizite pastorale în parohii/filii, mănăstiri/schituri, școli teologice, așezăminte sociale și medicale; 467 prezidări de conferințe preoțești pastoral-misionare și administrative; 50 prezidări de sinaxe monahale eparhiale și mitropolitane; 412 vizite canonice efectuate de Patriarhul României și de ceilalți membrii ai Sfântului Sinod, precum și schimburi de vizite frățești și pelerinaje cu sfinte moaște efectuate de ierarhi în alte eparhii; 541 participări și susțineri de comunicări la conferințe, simpozioane, seminarii (în țară – 421 și în străinătate – 120); acordarea de audiențe zilnic, precum și 1.215 zile activitate de teren desfășurată de episcopii-vicari și arhiereii-vicari.

   Dintre activităţile Sectorului Teologic-educaţional în anul 2016, menţionăm:

  În anul şcolar 2016-2017, în Patriarhia Română predau disciplina Religie 6.450 profesori, dintre care 4.393 titulari, 117 titulari de altă specialitate, care au în completarea normei ore de Religie și 1.940 suplinitori; 1.324 sunt clerici, 5.012 laici cu studii teologice şi 114 laici cu alte studii. Pentru dezvoltarea cooperării în vederea susținerii și îmbunătățirii orei de Religie, la nivelul întregii ţări s-au încheiat 6.123 parteneriate între parohii și școli, în cadrul cărora s-au desfășurat activități școlare și extrașcolare diverse.

   În cadrul Patriarhiei Române funcţionează 28 seminarii teologice, cu diferite specializări: Teologie pastorală, Teologie patrimoniu cultural, Ghid turism religios, Filologie, Ştiinţele naturii, Ştiinţe sociale; 7 licee teologice ortodoxe; un liceu pedagogic şi un liceu tehnologic, având clase de teologie. În anul şcolar 2015-2016 au fost şcolarizaţi 5.500 elevi la nivel liceal; dintre cei 1.296 elevi în clasa a XII-a, 1.054 au obţinut diplomă de bacalaureat.

   În cuprinsul Patriarhiei Române funcţionează 11 facultăţi de teologie (Bucureşti, Constanţa, Târgovişte, Piteşti, Iaşi, Sibiu, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Oradea, Craiova, Arad) şi 4 departamente de teologie, incluse în cadrul altor facultăţi (Galaţi, Baia Mare, Timişoara şi Reşiţa).

   În anul universitar 2015-2016, au fost şcolarizaţi 4.592 studenţi. În anul 2016 au absolvit 1.015 studenţi, iar în anul universitar 2016-2017 s-au înscris 1.189. În cadrul specializării Teologie Pastorală, au fost școlarizați 3.300 studenţi, iar 674 absolvenţi au obținut Diplomă de licenţă. În anul universitar 2015-2016, numărul masteranzilor a fost de 1.727, dintre care 696 absolvenți, iar în anul universitar 2016-2017 s-au înscris 1.013. Studiile de Doctorat se organizează în opt centre universitare, fiind înscrişi în prezent 250 doctoranzi, dintre care 107 în anul universitar 2016-2017. În anul universitar 2015-2016, 52 doctoranzi au obţinut titlul de Doctor în Teologie.

   În anul universitar 2015-2016, au beneficiat de burse de studii în diferite instituţii de învăţământ din străinătate 37 studenţi teologi români. În același timp, au fost înscriși la facultăţile de teologie din cadrul Patriarhiei Române 95 cetăţeni străini şi etnici români, atât la studii universitare, cât şi post-universitare.

   Sub aspectul activităţii editoriale şi publicistice, în anul 2016, Tipografiile Patriarhiei Române au tipărit, împreună, 413.620 exemplare carte (253.630 exemplare carte şi 159.990 reviste). De asemenea, au fost executate: 168.610 ex. broşuri, ghiduri şi pliante, 334.370 ex. cărţi de rugăciuni, acatiste şi prohoade, 87.500 ex. pastorale, 5.320 ex. felicitări, 200.863 ex. calendare foi, 253.188 ex. calendare agendă, 59.776 ex. calendare birou, 53.942 ex. calendare de perete cu spiră, 8.557 ex. calendare cu însemnări, 304.553 ex. icoane (de diverse dimensiuni) – Biblii (în diferite formate), Ziarul „Lumina”, Lumina de Duminică, cu suplimentele Lumina Pelerinului, Lumina Literară şi Artistică şi Lumina cărţilor –, dar şi lucrări primite din exterior.

   În cuprinsul Bisericii Ortodoxe Române există valoroase biblioteci, dintre care menţionăm: Biblioteca Sfântului Sinod, Biblioteca Palatului Patriarhal şi bibliotecile de la Mânăstirile Neamţ şi Cernica.

   În anul 2016, în lucrarea social-filantropică și medicală a Patriarhiei Române la nivelul structurilor eparhiale și a ONG-urilor au fost implicate un număr de 12.036 persoane, după cum urmează: 28 consilieri eparhiali, 22 inspectori de specialitate și eparhiali, 539 asistenți sociali, 1.450 personal  cu diverse specializări (cadre didactice, cadre medicale, juriști, psihologi, personal administrativ),  9.997 voluntari. Totodată, în anul 2016, atât în Bucureşti, cât şi în diferite localități din cuprinsul eparhiilor Patriarhiei Române, au fost desfășurate activităţi social-filantropice și medicale în 718 de instituții și servicii sociale. Având în vedere diversificarea continuă a serviciilor oferite, precum şi extinderea şi acreditarea centrelor sociale, s-a impus o reorganizare integrată a activităților social-filantropice pe criterii de competenţă.

   Diagrama așezămintelor social-filantropice se prezintă astfel: 159 cantine sociale și brutării, 38 instituții ce oferă servicii medicale și farmacii, 93 centre de zi pentru copii, 12 centre de zi pentru vârstnici, 51 centre rezidențiale vârstnici, 22 birouri de asistență socială și centre comunitare, 36 centre de tip familial, 40 grădinițe sociale și  afterschool, 15 locuințe protejate, 65 centre de informare, de consiliere și centre de resurse, 1 instituție de învățământ pentru adulți, 21 centre de urgență (pentru persoane fără adăpost, pentru victime ale violenței domestice, pentru victime ale traficului de persoane), 14 campusuri de tabără, 47 centre educaționale și alte 104 instituții/servicii cu specific diferit.

   În cuprinsul eparhiilor Patriarhiei Române, se află în derulare un număr de 617 proiecte și programe sociale, dintre care: 15 cu finanţare externă, 74 cu finanţare publică, 451 finanţate din fonduri proprii şi 77 cu finanțare mixtă.

   În cadrul aşezămintelor sociale ale eparhiilor Patriarhiei Române au primit asistență 80.116 beneficiari, după cum urmează: a) 27.961 copii din aşezămintele sociale ale Bisericii Ortodoxe Române, dar mai ales din familii sărace şi fără posibilităţi de întreţinere, sau cu părinţii aflaţi la muncă în alte țări; b) 5.359 persoane cu dizabilităţi, cu deficiențe de vorbire, vedere şi auz, consumatori de droguri sau alte tipuri de dependenţe, persoane infectate cu HIV/SIDA; c) 22.958 persoane vârstnice din aşezămintele de protecţie socială bisericeşti, din centrele sociale de tranzit şi adăposturi de noapte, bătrâni singuri, nedeplasabili, abandonaţi de familie şi care prezentau grave probleme de sănătate; d) 17.314 şomeri, adulți în dificultate, victime ale traficului de persoane, victime ale violenței familiale, deţinuţi eliberaţi, victime ale calamităților naturale; e) 6.524 alte categorii.

    Asistența religioasă în unităţile militare, penitenciare, spitale şi aşezăminte de ocrotire socială este asigurată de un număr de 513 preoţi, dintre care: 18 în unități ale Ministerului Afacerilor Interne, 96  în unităţi militare, 39 în sistemul penitenciar şi 360 în spitale, aşezăminte de ocrotire socială, unități de învățământ etc. În toate unităţile menţionate mai sus, există în prezent un număr de 427 biserici şi capele sfințite, altele 86 aflându-se în diferite stadii de construcție şi amenajare.

   În cadrul activităţii filantropice s-au acordat ajutoare financiare directe în valoare de 11.936.933,93 lei şi ajutoare materiale în valoare estimată de 21.628.322,7 lei.

  Redobândirea deplinei libertăţi religioase, după Revoluţia din decembrie 1989, a permis reluarea tradiţiei în Biserica Ortodoxă, întreruptă de regimul comunist, şi anume, organizarea, reînfiinţarea sau reactivarea unor asociaţii şi fundaţii religioase şi implicarea lor în sprijinirea lucrării misionare, caritative şi culturale a Bisericii. Astfel, au fost reactivate cu aprobarea Sfântului Sinod Oastea Domnului (înfiinţată de preotul Iosif Trifa în anul 1926, la Sibiu), Frăţia Ortodoxă Română şi Societatea Naţională a Femeilor Ortodoxe Române. Au fost înfiinţate alte organizaţii ortodoxe ca: Liga Tineretului Ortodox şi Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români. În cuprinsul eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române au fost înfiinţate numeroase asociaţii religioase, între care: Sfântul Stelian (Bucureşti), Sfântul Sava (Buzău), Civica (Timişoara), Sfântul Mare Mucenic Mina (Constanţa), Precista Mare (Roman), Sfântul Nicolae (Bacău şi Sibiu), Sfântul Grigorie Palama (Bucureşti), Episcopul Grigore Leu (Bucureşti), Fundaţia Episcopul Melchisedec (Roman), Asociaţia creştin-culturală Miron Cristea (Sf. Gheorghe, jud. Covasna).
Biserica Ortodoxă Română întreţine relaţii frăţeşti şi ecumenice cu aproape toate bisericile creştine din lume, în primul rând cu Bisericile ortodoxe surori. În acest context, au avut loc schimburi de vizite şi contacte bilaterale la cel mai înalt nivel, atât cu Bisericile Ortodoxe surori, cu Bisericile Ortodoxe Orientale, cu Biserica Romano-catolică, cu Bisericile Protestante din Europa, cu Biserici din America, Asia şi alte părţi ale lumii, în cadrul organizaţiilor bisericeşti europene şi internaţionale, fiind membră a Consiliului Mondial (Ecumenic) al Bisericilor şi a Conferinţei Bisericilor Europene, a altor organizaţii creştine profilate pe anumite domenii de activitate (pentru tineret, pentru femei etc.), precum şi în cadrul dialogurilor bilaterale internaţionale dintre Biserica Ortodoxă şi alte mari familii creştine (Ortodocşi – Orientali, Catolici, Vechi Catolici, Anglicani, Lutherani, Reformaţi).
Activitatea ecumenică a Bisericii Ortodoxe Române se manifestă viguros şi în relaţiile cu Bisericile creştine din România în cadrul: Societăţii Biblice Interconfesionale din România, Asociaţiei Ecumenice a Bisericilor din România – AIDRom, Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştină organizată anual în luna ianuarie şi în mod special în cadrul Dialogului Bilateral dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Catolică Orientală de Rit Bizantin (Greco-catolică) din România.
În jurul graniţelor ţării se afla câteva milioane de români ortodocşi, organizaţi în următoarele unităţi bisericeşti dependente canonic de Patriarhia Română: Mitropolia Basarabiei Autonomă şi de Stil Vechi, cu sediul la Chişinău, în Republica Moldova (mitropolit este Petru Păduraru), reactivată la sânul Bisericii Ortodoxe Române prin hotărârea Sfântului Sinod din 1992, după o înstrăinare vremelnică impusă de condiţiile vitrege postbelice; Episcopia Daciei Felix, cu sediul administrativ în Vârşeţ (episcop Locţiitor – Administrator este Preasfinţitul Siluan Mănuilă); Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, cu sediul la Gyula (episcop este Sofronie Drincec). Pentru românii ortodocşi din cadrul Diasporei ortodoxe române funcţionează dependent de Patriarhia Română: Mitropolia Ortodoxa Română a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, cu sediul la Berlin (mitropolit este Serafim Joantă), înfiinţată în anul 1993 la cererea credincioşilor ortodocşi români din acest spaţiu geografic; Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale, cu sediul la Paris (mitropolit este Iosif Pop); Arhiepiscopia Ortodoxă Română în America şi Canada, cu sediul la Chicago (arhiepiscop este Nicolae Condrea). Pe lângă aceste eparhii, mai există, în unele ţări, aşezăminte bisericeşti şi parohii dependente direct de Patriarhia Română: Aşezămintele ortodoxe române de la Ierusalim, Iordan şi Ierihon, Parohia ortodoxă română din Sofia (Bulgaria), parohiile ortodoxe române din Australia şi Noua Zeelandă etc.
Există, de asemenea numeroase comunităţi şi aşezăminte ortodoxe româneşti organizate în alte jurisdicţii canonice ortodoxe dar care păstrează o strânsă legătură cu Biserica Ortodoxă Română: Episcopia Ortodoxă Română din America; Parohiile ortodoxe române din Istanbul (Turcia), Cipru, şi Johannesburg (Africa de Sud); Schiturile româneşti Prodromul şi Lacu din Muntele Athos, precum şi alte în curs de constituire.

Documente Atasate:
» Statutul pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Române