Biserica Romano-Catolică Bucureşti


Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti

I.P.S. Ioan ROBU

P.S. Cornel DAMIAN

Arhiepiscop
şi mitropolit

Episcop auxiliar

010164.  Bucureşti, Str. General Berthelot nr. 19, sector 1
Tel.021.201.54.00
Fax.021.312.12.07
www.arcb.ro

Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia

I.P.S. JAKUBINYI György

P.S. TAMÁS József

Arhiepiscop

Episcop-auxiliar

510010, Alba Iulia
Str. M. Viteazul nr. 21, jud. Alba
Tel. 0258/811.689, 811602
Fax.0258/811454
Email: albapress@apulum.ro
www.romkat.ro    
4100 Miercurea Ciuc,
Str.Petöfi Sándor nr. 57
Tel. 0266/121.344

Episcopia Romano-Catolică Iaşi

P.S. PETRU GHERGHEL

P.S. AUREL PERCĂ

Episcop

Episcop auxiliar

700064, Iaşi, Bd Ştefan cel Mare şi Sfânt nr.26
Tel.  0232.212.003
Fax. 0232.212.006
www.ercis.ro

Episcopia Romano-Catolică Satu Mare

P.S. SCHÖNBERGER JENÖ

Episcop

440010,  Satu Mare, Str. 1 Decembrie 1918  nr.2
Tel.0261.714.955, 713574
www.szatmariegyhazmegye.ro 

Episcopia Romano-Catolică Oradea

P.S. BÖCSKEI László

Episcop

410161, Oradea, Str. Şirul Canonicilor nr.7
Tel. 0259.411.180
www.varad.org 

Episcopia Romano-Catolică Timişoara

P.S. MARTIN ROOS

Episcop

300055, Timişoara, Str. Augustin Pacha nr. 4, jud. Timiş
Tel. 0256.490.081, 433054
Fax. 0256.497.201
www.dioecesistm.ro 

     Primele dovezi ale prezenţei pe teritoriul ţării noastre a catolicismului provin din secolul al XI‑lea şi se datorează unor misionari (călugări dominicani şi benedictini) angajaţi în răspândirea creştinismului roman.
     Pe măsura cuceririi Transilvaniei de către Regatul Maghiar şi stabilirea în această provincie românească a ungurilor catolici, ulterior şi a germanilor, tot catolici, au luat fiinţă, în secolele XI‑XII, episcopii catolice la Cenad (judeţul Arad), Oradea şi Alba Iulia. A început, totodată, şi procesul de atragere la catolicism a românilor‑populaţia cea mai numeroasă din voievodat.
     Într‑o altă provincie românească, Moldova, constituită ca stat în sec. al XIV‑lea, călugării catolici veniţi din Polonia şi Transilvania înfiinţează episcopii la Milcov, Siret şi Baia.
     Cronicile pomenesc şi de episcopii create în Muntenia, la Curtea de Argeş şi Târgovişte, dar acestea au avut o existenţă scurtă. Constituirea statelor feudale româneşti şi a mitropoliilor ortodoxe aferente (din Ţara Românească şi Moldova) a slăbit treptat influenţa catolicismului, fapt ce duce la destrămarea episcopiilor catolice. Cu toate acestea, atât în Ţara Românească, cât şi în Moldova, au continuat să existe credincioşi catolici pentru care, la sfârşitul sec. al XVIII‑lea, începutul sec. al XIX‑lea, au luat fiinţă vicariatele apostolice la Bucureşti, respectiv Iaşi. După unirea Ţărilor Române şi cucerirea independenţei de stat, în România s‑au creat Arhiepiscopia Bucureşti (1883) şi Episcopia Iaşi (1884).
     În Transilvania, în sec. al XVI‑lea, catolicismul este în regres, ca urmare a înfrângerii suferite de Ungaria în războiul cu Imperiul Otoman (Mohacs‑1526) şi mai ales a Reformei religioase care a determinat trecerea la calvinism a unei mari părţi a populaţiei maghiare şi la lutheranism a celei săseşti. După alungarea turcilor din Ungaria şi ocuparea Transilvaniei de către Imperiul Habsburgic (1699), catolicismul îşi reia dezvoltarea. După unirea Transilvaniei cu România şi formarea Statului Naţional Unitar Român (l Decembrie 1918), numărul credincioşilor Bisericii romano‑catolice a crescut considerabil, iar Biserica romano‑catolică şi‑a intensificat activitatea. În ţară apar noi ordine şi congregaţii călugăreşti (călugării asumpţionişti, surorile oblate asumpţioniste, Congregaţia surorilor Sfânta Maria ş.a.). La Bucureşti, Sfântul Scaun instalează o nunţiatură. Numărul şcolilor catolice ajunge foarte mare, raportat la numărul credincioşilor, întrucât în ele învăţau şi mulţi copii de alte confesiuni. Asociaţiile laice, în primul rând „Acţiunea Catolică” (înfiinţată în anul 1927), desfăşoară o activitate tot mai vie.
     Pe baza Concordatului din 1927‑1929 a fost semnat între România şi Statul Papal acordul din 1932, prin care bunurile din Transilvania doar administrate până atunci de „Statusul romano‑catolic”, erau trecute în proprietatea bisericii.
     După instaurarea totalitarismului, în ţara noastră au fost luate măsuri şi împotriva Bisericii Romano‑Catolice. După noua Lege a cultelor din 1948, printr‑un decret din septembrie 1948 şi o decizie din mai 1950, au fost aprobate doar două dieceze: una la Alba Iulia, pentru Transilvania, şi alta, la Bucureşti, pentru Moldova, Muntenia şi Dobrogea. Acest fapt, ca şi alte nemulţumiri permanente ale clerului şi credincioşilor romano‑catolici, au dus la situaţia ca Biserica Romano‑Catolică să nu aibă, după 1948, un statut de organizare şi funcţionare, aşa cum prevedea Legea cultelor. Această situaţie se menţine şi în prezent.
     Subliniem că episcopiile considerate „desfiinţate” de către autorităţile române (Iaşi, Timişoara, Satu Mare şi Oradea) au continuat să existe în practică. Vaticanul, nerecunoscând desfiinţarea lor şi numind la conducea lor câte un locţiitor de episcop („ordinar substitut”), care, deşi nu erau recunoscuţi formal de Statul român drept conducători de episcopii, în practică erau totuşi trataţi în această calitate.
     Reglementările din România după al doilea război mondial au modificat substanţial şi situaţia unor ordine şi congregaţii călugăreşti. Pe baza noii legi a învăţământului şi a etatizării instituţiilor sanitare şi a celor de asistenţă socială, unele ordine şi congregaţii (care aveau ca preocupare principală învăţământul sau acţiunile caritative) au fost practic desfiinţate. Menţionăm că în anul 1948 Biserica Romano‑Catolică avea în România 25 de ordine şi congregaţii, care dispuneau de 79 de mănăstiri cu 451 călugări şi 124 mănăstiri cu 1649 călugăriţe. Aceste ordine şi congregaţii aveau 421 instituţii şcolare, numeroase spitale, azile de bătrâni, orfelinate şi alte aşezăminte de binefacere. Prin H.C.M. nr. 810/1949 s‑a dispus încetarea activităţii a 15 dintre cele 25 de ordine şi congregaţii călugăreşti. Cele 10 ordine care n‑au fost desfiinţate prin lege (cum ar fi Ordinul Franciscan) şi‑au restrâns mult activitatea, activând în special în cadrul parohiilor. După Revoluţia din decembrie 1989, situaţia Bisericii Romano‑Catolice s‑a normalizat. Episcopiile Iaşi, Timişoara, Satu Mare şi Oradea au fost din nou recunoscute de statul român. De asemenea, după abrogarea H.C.M. 810/1950, şi‑au reluat activitatea ordinele şi congregaţiile călugăreşti.
     Biserica Romano‑Catolică numără în prezent, conform recensământului din 2011, 870. 774 credincioşi.  Biserica dispune de 1.632 lăcaşuri de cult, conform Situaţiei centralizate a lăcaşurilor de cult din România la data de 31 decembrie 2015, realizată în baza informaţiilor transmise Secretariatului de Stat pentru Culte de către cultele religioase.
     Organizatoric, Biserica Romano‑Catolică din ţara noastră este alcătuită din şase dieceze:
     Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti, care cuprinde: Muntenia, Oltenia şi Dobrogea, cu circa 40.000 de credincioşi, marea majoritate români. Arhiepiscopia a fost înfiinţată  de către Papa Leon al XIII-lea, la 27 aprilie 1883, care prin scrisoarea apostolicã Praecipuum munus a ridicat Vicariatul Apostolic al Valahiei la rangul de Arhiepiscopie cu reşedinţa în Bucureşti. Tot atunci a fost numit şi primul titular al Arhidiecezei în persoana Episcopului Ignatius Paoli care, din anul 1870, era Episcop de Nicopole şi Administrator Apostolic al Valahiei. Arhiepiscopia este totodată şi mitropolia celorlalte dieceze, ea fiind împărţită în 6 protopopiate (decanate): Bucureşti Nord şi Bucureşti Sud, Ploieşti, Craiova, Constanţa şi Brăila, cu 66 parohii şi 114 preoţi diecezani. Pe teritoriul diecezei funcţionează şi două mânăstiri (clauzuri): Sf. Agnes (Bucureşti) şi Timişul de Jos (jud. Braşov). Funcţionează  de asemenea, 47 de ordine şi congregaţii, dintre care menţionăm: Surorile Oblate Asumpţioniste, Surorile Franciscane Misionare de Assisi, Misionarele Carităţii (ordin înfiinţat de Maica Tereza, 20 de grădiniţe, 3 şcoli primare şi gimnaziale, 1 liceu, 2 şcoli postliceale, 5 institute superioare, 20 de unităţi de asistenţă socială. Arhiepiscopia are şi 3 publicaţii: Actualitatea creştină, Pro memoria şi Verbum.
     Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia. De la întemeierea ei (1009) şi până în anul 1932 s-a numit Episcopia Ardealului,  iar din anul 1991 a fost ridicată de Vatican la rangul de arhiepiscopie. Ea înglobează Transilvania propriu‑zisă (fără Maramureş  şi Crişana) şi are circa 480.000 credincioşi, marea majoritate maghiari. Arhiepiscopia îşi desfăşoară activitatea în cadrul a 15 decanate : Alba Iulia, Bistriţa, Hunedoara, Sibiu‑Făgăraş, Dumbrăveni, Braşov, Târgu Secuiesc, Cluj-Dăbâca, Arieş-Turda, Târnava, Târgu Mureş, Ciuc‑Inferior, Ciuc‑Superior, Gheorghieni, Odorhei‑cu 265 parohii şi 325 de preoţi. În cadrul diecezei sunt şi 16 mănăstiri, dintre care unele au regim de parohie, 304 de biserici, 45 de capele, 9 congregaţii, 7 centre pentru protecţia copilului, 2 case de copii,  15 filiale şi puncte de lucru „Caritas”, 12 centre de îngrijire medicală, azile şi cămine de bătrâni, grădiniţe,  4 case de studiu,  o facultate de teologie în cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca, un institut teologic în Alba Iulia, o şcoală postliceală, 4 licee teologice.  Arhiepiscopia are 5 publicaţii diecezane, Vasárnap, Keresztény Szó, Krisztus Világossága, Studia Theologica Transylvensia, Studia Universitatis, 17 publicaţii parohiale, reviste pentru tineret, emisiuni radio şi tv etc.
     Episcopia Romano-Catolică Iaşi, cu raza de activitate în Moldova. Numărul credincioşilor, în marea majoritate români, este de 243.708. Teritoriul diecezei este împărţit în 10 decanate Iaşi, Valea Siretului, Bucovina, Roman, Moineşti, Bacău, Traian, Trotuş, Piatra, Vrancea,  şi cuprinde  126 de parohii şi 227 lăcaşe de cult în care slujesc 222 preoţi diecezani. 50 de congregaţii cu 92 de case. Pe teritoriul diecezei funcţionează 50 ordine şi congregaţii călugăreşti cu 152 de călugări şi 467 de călugăriţe. Dintre congregaţii  menţionăm: Fraţii Minori Capucini, Fraţii Augustinieni Asumpţionişti, Surorile Oblate Asumpţioniste Misionare, Fraţii Şcolilor Creştine şi Provincia Fraţilor Franciscani Conventuali  din România‑Sfântul Iosif, Misionarele Carităţii. De asemenea, există 36 de centre de asistenţă socială şi medicală (un spital, 10 orfelinate, 10 dispensare ş.a.), o facultate de teologie în cadrul Universităţii din Iaşi, 4 licee teologice, 3 seminarii teologice, 2 institute teologice (Iaşi şi Roman), o academie teologică, o şcoală profesională, o şcoală de cântăreţi bisericeşti, 1 colegiu sanitar, 14 grădiniţe, 1 oratoriu-cămin de studenţi, 2 centre de spiritualitate, o casa de reculegere, 2 centre de cercetare şi studii religioase.
     Episcopia Romano-Catolică Timişoara, întemeiată în anul 1030 cu titlul iniţial de Cenad, din 1930 primeşte titlul de Timişoara şi  cuprinde judeţele Timiş, Caraş‑Severin, Arad şi o parte din Mehedinţi. Credincioşii, în număr de circa 160.000, aceştia fiind în ordine de etnie  maghiară, germană, română, bulgară, croată, slovacă, cehă şi alţii. Episcopia numără 73 de parohii, grupate în opt decanate: Timişoara, Cenad, Deta, Arad, Vinga, Pâncota, Caraş şi Severin, care la rândul lor formează trei arhidiaconate: Timiş, Mureş, Banatul Montan. Pe teritoriul Episcopiei îşi desfăşoară activitatea 14 ordine şi congregaţii călugăreşti, printre care Ordinul Fraţilor Minori Conventuali, Societatea Divinului Salvator, Surorile Notre-Dame, Surorile Benedictine, Surorile Franciscane.
     Episcopia are 95 de preoţi; persoanele consacrate 79, trăiesc în 12 centre mânăstireşti preluate sau realizate recent. Asistenţa socială este organizată prin centre Caritas, în număr de 8.  Exista de asemenea, un liceu seminarial la Timisoara şi o grădiniţă pentru copii la Timişoara. Publicaţii periodice: „ Vita Catholica Banatus” (lunar) şi „Laudetur” (lunar-foaie pentru tineret).
     Episcopia Romano-Catolică Oradea, cu activitate în judeţele Bihor şi Sălaj. Numărul credincioşilor, în marea majoritate maghiari, este de circa 62.000. Episcopia are 57 parohii, grupate în două protopopiate: Oradea şi Crasna. Episcopia are un liceu teologic  la Oradea. Dintre organizaţiile monahale menţionăm: Ordinele Premonstratens, Misericordian, Franciscan Capucin şi Ursulinelor.
     Episcopia Romano-Catolică Satu Mare, cu sediul la Satu Mare, cuprinde judeţele Satu Mare şi Maramureş. Episcopia a fost înfiinţată în anul 1804. Numărul credincioşilor, cei mai mulţi maghiari, precum şi un număr de germani, se ridică la circa 100.000. Episcopia are 60 parohii şi 59 de filii, grupate în şapte decanate: Satu Mare, Ugocea, Ardud, Carei I, Carei II, Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei. Sunt 121 de lăşuri de cult şi 62 de preoţi.  Dintre congregaţii amintim :  Surorile de caritate Sf. Vincenţiu de Paul (33 de surori), Societatea Inimii lui Isus, Surorile Misionare Hiltrup, Surorile Ursuline şi Fiicele Mici ale Inimii lui Isus. Episcopia are două grupuri şcolare teologice la Satu Mare şi la Carei  şi o unitate de asistenţa socială centrală „Caritas”  la Satu Mare şi 47 de unităţi teritoriale.
     Biserica Romano‑Catolică desfăşoară o bogată activitate caritativă. Prin intermediul asociaţiilor „Caritas”, al altor asociaţii sau direct prin parohii şi organizaţii călugăreşti, Biserica a  înfiinţat grădiniţe pentru copii, cămine de orfani, azile de bătrâni, cantine pentru săraci, cabinete şi centre medicale.
     În cadrul Bisericii sunt editate mai multe publicaţii. Astfel, la Bucureşti apare revista lunară „Actualitatea Creştină”, la Cluj „Keresztény Szó” (revistă lunară) şi „Vasárnap”, la Iaşi „Lumina creştinului” şi „Isus, prietenul copiilor” ş.a.
     Reprezentanţii Bisericii Romano‑Catolice din ţara noastră au legături strânse cu bisericile romano‑catolice din străinătate şi  participă la întrunirile teologice organizate de Vatican şi bisericile catolice locale. În acelaşi timp, iau parte la reuniunile teologice iniţiate de Consiliul Ecumenic al Bisericilor şi Conferinţa Bisericilor Europene, în cadrul unor comisii mixte cu principalele biserici creştine din lume. În acest sens, remarcăm dialogul purtat de mai multă vreme cu bisericile ortodoxe, dialog început oficial în anul 1980 în insula Patmos. Următoarele întruniri au fost la München (1982), în insula Creta şi Bari (1984), Viena şi Freising (1990) şi Balamand (1993). De remarcat că, început sub bune auspicii, dialogul a fost îngreunat după căderea comunismului de problema Bisericilor catolice de rit oriental.

 

 
Documente Atasate:
» Statutul pentru organizare si functionare